tu știai că la marginea unui nume
poate atârna o prăbușire
cu adâncimile ascuțite de la atâta senin
chiar și o roată împinsă de întâmplare
ajunge la un moment dat întrebarea
unde răspunsul are aceeași formă
cu a unui cerc perfect

știai că într-un cuib de portative
notele sunt acei munți sculptați
din înaintele stiloului
iar în colțul unei lacrimi trăiește
jumătatea ultimului arbore
în vârstă de aproape trei cifre

știai că numai seara îți aud mâinile
rostogolindu-și tăcerea neîncălzită
din vârful buzelor
unde o mare de alb își ucide gleznele
și că orice lumină are cearcănele proaspete
după o cădere întreagă și pe o parte și pe cealaltă
a unui obraz

iar cea mai mare greșeală se află în omul
care a crezut că l-a inventat pe dumnezeu
ca pe o fugă

oare viața a fost dintotdeauna
cea mai molipsitoare boală?