când ai aprins cuvântul și l-ai lăsat să ardă, am știut că din el ies aripi.
aripi strânse care doar în cădere învață să se deschidă.
noi suntem aripile strânse.
atât de strânse încât ne vedem căzând greu, crestând cu unghia timpul prin care ardem.
până când ne vei așeza în oglindă.
de undeva de departe, ne vei privi adânc în ochi, așa cum mereu o faci.
apoi vei veni din ce în ce mai aproape, atât de aproape, încât vei țâșni din noi.
ușa se va deschide larg și uitarea ne va pătrunde val gigant, pustiind, înecând lumina.
dar tu vei fi fost deja pretutindeni. iar noi vom fi fost deja în tine.
muguri de zbor sub ceara topită a cuvântului.
și chiar de acolo, chiar din ochii aceia, aripile se vor deschide.
când vei fi suflat lung și ne vei fi lăsat să ne ridicăm, ne vom fi amintit deja cuvântul. și în sfârșit,
Zborul.