Ei ! Ce frumos era când trăiam
eram înalt , dolofan și cu visuri multe
plimbam străzile-n lung și-n lat
și iubeam fiecare unghi de femeie,
cu fiecare centimetru de voință din
mi și ne.

îți aduci aminte tu că m-ai întâlnit
lângă biserica adeventistă de ziua-a Șaptea
cerșind o pâine sau niște pantaloni fără improvizații.

Ei ! ce frumos era când nu mă născusem încă
colindam doar visele de care nu-ți aduceai aminte,
pentru că erau vise în vise în vis.
un vis conjugat de n ori ,
mai puternic cu fiecare pulsiune conștientă
a buzelor tale nerupte încă de
mi și ne.

Ei ! ce frumos a fost când muream ,
erau toți lângă mine și dulceață de trandafir
îmi golea carnea de moarte
nepoți mâncau colivă
și umbre pierdeau povești de dor.

Ei ! Cel mai greu este să termini.
poate nici nu am început...