Nu poți să-mi fii palton subțire de toamnă
în mine ninge infinit mai mult decât ai putea deszăpezi
ninge cu toate florile pe care nu le-am pictat
ninge cu ape, cu umbre pierzându-și luntrea
e un alb halucinant cât privești
hornuri acoperite
copaci fără contur
nimic nu suflă peste buzele mele
împrejur doar bătăile pruncului
se aud sporadic dinlăuntrul meu
ca singura punte între vis și viață

e târziu
și corpul meu - doar o lespede
sub care viața mocnește

privesc dincolo de abdomenul meu curbat
copila mea se învelește în iarnă
un bulgăre de culoare
izbește în pântecul meu
să scuture valea aceasta

întâii aburi
adorm sub pietre.