De obicei foarte calm,
nu mă adâncesc în prăpăstii,
cei pierduți acolo
nu îmi trimit vreun ecou.
Locuiesc un timp al meu,
unde orele au margini de sare;
când sunt blând,
cristalizarea e mai intensă
și apele negre mă ocolesc.
Oricâte fisuri ar apărea
în cerul acesta pe care
vreți să-l poleiți cu-anateme,
niciodată nu plouă din greșeală,
totul are fibră și rost.
Mă deschid atât cât e necesar,
nu fanta e importantă,
ci faptul că te vizitează lumina
acolo unde ți-ai găsit
adăpost pentru suflet.
Cu brațe deschise,
te primesc în liniștea mea,
fără multe istorii,
doar cu iluminări în pașnice nopți.
Să te strâng din risipiri,
mi-a trebuit timpul acesta
în care te invit să locuim,
spațiul cât o foaie velină,
unde sarea secundelor
dă gust întâmplării.
Calmi și blânzi,
vom rămâne dincolo de prăpăstii.