poate că puritatea
mi-e însămânțată undeva prin
miez alb-roșiatic

dar știu
prin venele tale se târăste
un vierme
mai viu decât inima ta caldă
și e avid să-mi putrezească
miezul crud

Păcat - sânii prea îmbătați
de nectarul a douăzeci de veri
apuse-n mine
cad ispitei și-și gustă dulceața
sub mângâieri lascive de omizi-fluturi

prin aer aripi mutilate de răsuflarea ta
fierbinte

dar să știi
sunt femeie cu bici și instincte materne
ți-oi îmblânzi cumva al doilea cap
de șarpe
și mi-i cruța semințele inocenței
de venin

știi doar cu cătă puritate ador
să sărut pomii seducători
primăvara
și să-i îmbrățișez dezgoliți
toamna