Și poate cortinele ce stau să-ncețoșeze visele de mâine,
Îndepărtează vorbele și ascund minciunile,
Și poate filele decupate umplute cu versuri dadaiste,
Îndepărtează nopțile reci de iarnă, curățându-le cu zăpadă,
Și poate întunericul din afectivitatea nopții târzii,
Îndepărtează azi cărbunii aprinși din călcâiele timpului,
Și poate violența sincronizării în nopțiile răcoroase,
Îndepărtează evadarea din visele ireale,
Și poate tot ce-ar putea afecta topirea remușcărilor,
Îndepărtează insuficiența momentelor de adio,
Și poate complicitatea acelor din ceasul sentimentelor,
Îndepărtează momentele globulare afișate în vîrful bradului singuratic,
Și poate amintirile schițate în trecutul amplu,
Îndepărtează astfel mișcările măruntaielor aflate în tahicardie.
Și poate dacă ploaia s-ar îndepărta, zâmbetele primăverii ar răsări,
Și poate dacă inima ar izbucni în homeostazie, pe potecile străzilor pustii nu s-ar prelinge spaima singurătății,
Și poate dacă stările ar dansa valsul toleranței alambicate,
mulțimea îmbarcată în acest tren al vieții, pământul ar cutreiera.
Și dacă ziua de azi se naște dintr-o nouă speranță învechită,
Îndepărtează speranța moartă a unui Univers ce caută cu zădărnicie dorință.
Și dacă regretele de ieri coincid cu cele de mâine,
Îndepărtează petice, cicatrici lăsate pe pielea albă a pereților senili.
Și dacă azi colile rămân nescrise,
Îndepărtează lipsa dorinței și a insuficienței.
Și dacă azi feminitatea se-mbracă pe dezbrăcate,
Îndepărtează-i teama de singurătate.
Și dacă paginile aurite de perplexitate cu timpul se îngălbenesc,
Îndepărtează tot ce nu are rost a se rosti.