Făclia din trupu-mi e vie
întoarsă-nspre el în târziu
ce veste mă doare și știe
privește-nspre zări și nu știu.

Cu teamă de noi și de cine
am dus un război infernal?
El pleacă și-n mine se ține
același supliciu carnal:


“ Nu pot să te rup ești cusut,
lipit, pe sub sân așezat
pe stânga... să știi c-a durut:
“păi, nu sunt amore - zat!”


Alege-mă tu din o mie
de flori în ferestre zâmbind
și minte-mă tragic, dar fie,
îmbată-mă-n stropul de jind!”


O navă mai stă în rugina
plecatelor nopți ce vestesc
(cu sunetul trist, piculina)
zadarnic! Dar știu că-l iubesc!


Nu pot să te rup ești cusut,
lipit, pe sub sân așezat
pe stânga... să știi c-a durut:
“păi, nu sunt amore - zat!”