se lasă însingurarea
prezentul îmi pare un dans
pe sârma ghimpată a unei pușcării
plină de amintiri
un bătrân librar stinge lumina din
jurul acestei amiezi prăfuite
o altă carte scoasă și pusă
la loc pe un raft încovoiat
nu-mi ajung din urmă cuvintele
altădată realitatea părea că se curbează
se deforma în jurul meu
unele evenimente sunt atrase de mine îmi spuneam
o gravitație ciudată funcționa aleatoriu
și totuși mă simțeam
apărat de un déjà vu permanent
acum se lasă însingurarea
irișii mei luminează
bucăți de asfalt zboară din șoseaua
mușcată de ei
un susur slab aud dintr-un cimitir
un depozit de viori cu melodii adormite
îmi spun și mă așez la poarta lui cerșind