Cu norii mei îți fac ninsoare ca să știi
că totu-i trecător cum aburii se duc,
tot ce rămâne-n noi din zbaterile mii
sunt amintiri ce stau în umbrele de nuc.

Din umbra mea îți fac o ploaie să mă simți
ca florile de tei din primăveri ce pier
și lasă-n urma lor un clinchet de arginți,
sunt amintiri ce stau sub drugile de fier.

Din mângâieri îți fac o salbă, si-ți presar
petale peste trup, să nu mă uiți nicicând,
din tot ce am avut așez pe un quasar
cuvinte și tăceri trecute rând pe rând.

Din urme pe nisip un pod pe mare-ți fac,
din pieptul tău îți smulg un jucăuș delfin,
o scoică-ți voi lăsa, mă-nchid în ea și tac:
n-am voie să iubesc și plec să mor puțin...