am vrut să te simt mai întâi cu acei nervi subtili ai orașului
hipersensibili
în prospețimea aceea distinctă
ca într-un cocon de mătase
am vrut să mă plimb matinală așa pe străzile plăcut vernisate
să respir același aer delicat în care tu
adică să știi că de aia nu te-am sunat

ca să nu mai spun că există lucruri
anumite lucruri
pe care ce teamă ne e că le-am putea consuma până la capăt

am rătăcit vrăjită așa prin orașul vechi
am văzut oameni ca oamenii și tramvaie
și biciclete cuminți în așteptare
clădiri cu povești cu vitrine muzee biserici
am văzut mulți pereți cu graffiti le-am făcut poze
am respirat adânc-adânc așa din bucuria aceea
conștientă și unică
din care nu aș da nimănui
și din care parcă a mai rămas
și va rămâne
să te simt pe aproape