Acum că am usturoi în poartă,
Și grâul e deja sădit,
Pot sta liniștită.
Nu voi muri astă-noapte.
Mă lipesc cu o cană de ceai în mână,
În fereastră,
Așteptând spectacolul nocturn.
Iată, nici miezul nopții nu e încă,
ȘI strigoii, împreună cu toți morții pământului
Se ridică la fel ca aburii din ceașcă,
Îndreptându-se spre cer.
Ciudat e faptul că, în noapte,
Nu-mi zăresc proprii morți.
Eu, aici, în casă,
Cu usturoi în poartă,
Măcar sunt în siguranță.