Că ardem lumânări în ochii goi
Și nu zărim o cale spre sărut
E numai vina lutului din noi
Cu sufletul în el căzut.

Nu știu și nu-nțeleg de unde
Nu contenesc din ochi să cadă
Atâtea ploi, și unde se ascunde
Oceanul ce ne-a prins ca pradă.

Culorile s-au diluat și nu
Mai știm să ne găsim în fiecare,
N-avem puterea unui "eu și tu"
Îmbrățișați fără de-mbrățișare.

Cu gândul este prea ușor să trec
Dinspre amurgul veșnic răstignit
Spre răsărit, dar totu-mi pare sec
Și chinul fără de sfârșit.

De-ai să mă ierți că n-am știut zbura
Să mai găsim o clipă nemurită
Destinul poate că l-aș împăca
De ne-am privi menirea împlinită.