În cuib de vulturi, pus fără suflare,
Zborul se-apleacă și lovește-n țintă
Revolta rece, care mă mai doare
De câte ori încearcă să mă mintă.

Poarta se-nchide aripilor pline
De forța calmă unde pot să stărui
Cu o culoare, celor mai depline,
Chiar dacă-n pace aripa o nărui.

Lumina pleacă din interioare
Și sângele țâșnește ruginit
Către acele păsări călătoare,
Fiindcă-n nirvana s-au rostogolit.

Florina Ladislau