Imităm viața
cu dimensiunea finită a efemerului
împărțind-o în mod egal
în existențe imaginare
pe care le trăim
pe toate în același timp
medicul numit sănătate
ne face injecții de timp
zvâcnind dureroase
în organismul
cu organe – eflorescențe maladive

Imităm nefiindul
învățând puterea liniștii supreme
ce umple un 0
și ne strecurăm – corpusculi de finitudine –
în dimensiunea infinită a nimicului
cu picioarele – segmente de oase și carne –
apăsând substanța deșertăciunii
iar din ochi proiectăm
idealul-sferă căzut din cuibul rațiunii
și divizat la nesfârșit
în intervalele eșecurilor obeze
care s-au îngrășat
mâncând bulimice
feliile cu șuncă ale erorilor repetate

Imităm dragostea
ce înseamnă rugăciune
către principiul suprem feminin
cu ideea de femeie ideală
așezată ca un panaceu
peste rănile durerii
și atârnată
între entitatea sublimului și cea a extazului
ca o punte șubredă
peste abisul discordiei
când rațiunea și sentimentul
se racordează într-o simbioză completă
simulacrul dragostei
se preschimbă într-un absolut erotic
ce încarcă o viață letargică
cu o nouă dimensiune

Ne imităm pe noi înșine
printr-o coagulare a ființei
umblând bezmetic și împleticit
printre umbrele crescute imens
udate de angoase lichide
într-o lume cu realul interferând
cu spiritualul.