bați timid la ușă dinăuntru spre afară
ți se răspunde ieși bine nu ți se răspunde la prima bătaie
dar insiști împins de o teamă imprecisă de golul
care ți-a umplut casa
în broască se învârte o cheie așa e cea din breloc
era falsă iar te-ai lăsat păcălit
și ușa se deschide
indiferent de etaj nu mai contează pragul scările
dintr-odată vecinii poartă aripi
doar aripi fără mâini
sorb absint din doze argintii
rostesc cuvinte atent rotunjite la colțuri
închizi ochii și faci un pas
suficient de mare încât să te despartă
pentru totdeauna de trecut