În pădurea luminată de albaștrii ochi de lup
Două inimi arcuite, aruncate-n alba nea,
S-au topit ca ceara-n rugă și cu triste mâini își rup
În bucăți râul de lacrimi ce în albii se-aduna.

Cornul lunii se agață de un urlet vioriu,
Două inimi sângerează, vântul macină petale;
Se închid îmbrățișate roze-n straiul rubiniu
Pe-o tulpină fără frunze și cu spinii peste zale.

Brazii îmbrăcați de nuntă țin o trenă de regină
Două inimi urcă munții, le răsună-n cale struna
Valsului crestat în coapsa dimineții ce-o să vină
Când se scrie-n bob de rouă că atunci vor fi doar una.