Îți amintești însingurata cale
urcată doar prin munții de poveri,
cu zile reci la porți de nopți banale
când nu ai altceva decât tăceri?

Eu mi-amintesc de primăveri trecute,
zdrobite sub cutremure și ploi
de menuet absurd pe note mute
și gândurile prinse într-un sloi.

Acum, însingurata primăvară,
e-o frezie uscată, în ierbar,
tu mi-ai lăsat privirea dintr-o seară,
nu mai visez și drumul e-n zadar.

Spre tine goale căutările-au rămas,
mănunchi de flori, mai rare, și le pun
în file dalbe cu menuet în pas,
durutul gând că n-am știut să-ți spun.

Prin munții grei de noi și noi poveri
ne-am fost mereu doar albele tăceri.