Și ca dintr-o tomantica-adormire
În care zaci singur parcă de ani,
În zi de sărbătoare, îmi ești mire,
În care toți azvârlă cu grei bolovani.

Asemeni lui Mefisto ești astăzi la port,
Și-n loc de o cravată porți șarpele la gât,
În buzunare ții strâns un prelung resort,
Care se presupune că-ți ține de urât.

Ce frumos îți șade cu ea, mireasa ta,
Îmbrăcată-n negru, de doliu și de jale,
Iară tu, cu privirea către rochia mea,
Rămâi cu regrete și te arunci în mare.

N-ai știut să prețuiești la timpul lui
Un suflet ce te-a iubit inofensiv,
În drum spre-altar calci într-un cui,
Pus de mine-n cale, ostentativ.