Stau și ascult pământul,
Simt tot ce râde, plânge și suspină,
Și inima tresare, se bucură și doare,
Simt floarea ce se naște în grădină,
Și roza ce-ofilită, moare.

Simt bucuria fetei ce așteaptă
Lângă stejar, iubitul pe răcoare,
Cu inima ce bate nebunește,
Ce cu iubire îi întinde-o floare,
Și chipul său, ce râde ștrengărește.

Simt tremuratul mamai lângă prispă,
Când caută în praful pe cărare,
Să simtă fiul ce se-ntoarce-acasă,
Ce, nevoit să stea pe mare,
Să-i pună banii surâzând, pe masă.

Simt disperarea de femeie ce blesteamă,
Și mâinile pământul cum îl scurmă,
Și-l cere pe bărbatul ei, acum în pace,
Ce l-a purtat pe drumul cel din urmă,
Nici Dumnezeu nu poate s-o împace.

Mă-năbușă durerea și mă cheamă,
Și urlu, unde ești tu, Doamne,
De lași un tată de copiii ca să se stingă
Și pe măicuța mea să aibă foame,
Și inima copilului să plângă.