Deschide Cartea întâi a iubirii,

cum covorul trebuie să fie prea mic pentru încăpere

încetinind ritmul răcirii într-o totală indiferență,

n-ai reuși să intri fără să cunoști

coordonatele majore pentru paradigma tainicului

răsucit în timiditatea respirației

dacă ușa asimetrică a timpului nu ți-ar striga:

- Tu, cea mai frumoasă dintre iubiri, deschide-mă

și înfășoară-mă în nimicul tău

cu valoare de o mie de milioane de grade,

stârnește-mă și alcătuiește-mă în ziua luminii neînserate,

bad painting!

țese-mă ca un act de revoltă împotriva creației nesfârșite,

un fel de new image imitator,

deși grotesc

tu strânge-mă de gât,

post-modernist ar fi o pierdere de tendință,

doar atât.