Sunt singur în univers, străin îmi pare,
Aud ecoul inimii și al pașilor,
Simt frica că mă pierzi, cât e de mare,
Și simți în rugăciune, durerea brațelor.

Văd vântul că îmi poartă, frunzele dorinței,
Dintr-o pădure plină doar de tine,
Simt suferința ierbii, în cântecul căinței,
Și-n teama inimii, fiorul iernii vine.

M-aplec la ea, îndurerată e-n genunchi,
Și fruntea rece, părăsită, i-o sărut,
Și suferința-i strâng într-un mănunchi,
Înlăcrimați, l-ascundem în pământ.