M-ai luat de mână
departe de ploi,
mi-ai acoperit ochii zicând
simte tăcerea!
să curgă poezia
precum laptele din sânul mamei!
Ți-am arătat mâinile
îmbrățișând vidul,
fără muze
e stearpă chemarea...
și râzând mi-ai arătat
chipul Tatianei
odihnindu-se la pieptul meu.

de atunci ziua
nu are final
nici noaptea început,
caruselul se învârte
în rotițele memoriei
nu mai e loc de odihnă.