mă dor cei treizeci și doi
ce au trecut peste mine
neochind țintele visate
o mare de ținte de stele

*

anarhia simțirilor noastre
teasc mustind de întuneric
de mi se răscoleau mațele
ca într-un seppuku
luam o nafură de pâine în gură
și ciopleam câmpul
de l-aduceam la grâu să facem pâine
ori porumb pentru mămăligă
pe-atunci eram o mămăligă de copil
apoi am văzut urbea

mi s-a părut colosală în anarhia simțirilor
teasc de întuneric era doar când
printr-o gafă
se opera curentul electric
și-atunci revedeam satul
ca pe un staul
în care Hristos a adăstat