Îmi caut locul meu, tăcut,
Purtat de valul mării,
Ca fulgerul din cer căzut,
Înfricoșat, necunoscut,
Lovind la poarta serii.

Și când o stea din cer căzând,
Strigându-mi că o doare,
O prind și de o văd plângând,
Atunci o-ndemn și-o rog în gând,
Să se transforme-n floare.

Și într-un suflet călător
Să o sădesc în șoapte,
S-o ud cu lacrimi de iubire
Și-a ei lumină-n nemurire,
Să strălucească-n noapte.

Și de lumina ei legat,
Din fuga mea nebună,
Să mă opresc înfricoșat,
De-al său sărut, înduioșat,
Să o doresc stăpână.