spuneam că pentru o clipă dăruită mie
eternitatea va locui la picioarele mele
dar ce să fac la umbra ei
fără să știu rostul acestor ploi?

spuneai că pentru această viață
tăcerea e cel mai frumos vals
e ca un inel cu pietricele albastre
dar ce să fac în lumina ochilor tăi
dacă nu știu unde ne duce clipirea?

nu mai spunem că drumurile ne obosesc
nici de căutări nu mai spunem nimic
pentru că ceea ce nu se mai trăiește
simțim bătrân în fiecare pas
și apunem puțin câte puțin
atât cât să nu amețim de fericire
ori atât cât să ne menținem copii.