nu sunt în apele mele
am primit un telefon aseară m-a neliniștit
am fumat mult
dacă arunc o privire în scrumieră
zac vreo zece mucuri fără chef de viață
mi-am făcut un ceai
am citit ceva dintr-un ziar dar nu-mi mai amintesc
oricum nu prea mai ai ce băga la cap
mi-am lăsat hainele în sufragerie nu știu de ce acolo
cert este că dimineață le-am găsit aruncate pe canapea și
pisica torcându-le cu fir de indolență
am lăsat becul pe hol să ardă
eu care nu pot dormi decât într-un întuneric impecabil
cred că la biserica de pe alee s-a ținut o slujbă ceva și
au uitat aprinsă lumina verde din turn nu-i bai
puteam să trag draperiile totuși nu am făcut-o
m-am întins în patul nefăcut de câteva zile
perna încă mai ținea forma unui craniu plin de gânduri
într-un final am cedat să fi fost trei dimineața
pradă unui vis zbuciumat se făcea că sunt
pe marginea apei o zănatecă alerga
nimeni nu-i răspundea la întrebare
își punea mâna la gură disperată se făcea ghem
se deșira ca o nălucă hop în față cu ochii mei îngrijorați
de brațe mă scutura ca pe un copac încărcat
nu eu nu puteam să-i aduc de nicăieri copilul gemea
în pieptul meu storurile loveau puternic vântul între ele

nimic nu mai e la fel
fără tragere de inimă
rășina de la brazii din curte intră pe geam
cu tracul morții
cineva aprinde o candelă în timp ce
o pasăre în vrie
se pierde între două fisuri
de fulger


(8 iulie 2013)