dacă e să se moară
să se moară omenește
nu cu un os înfipt în gît
sau atîrnînd de sforile hamacului
să nu se moară de binedispunere și nici de inimă rea
totul să fie pe neașteptate
cum ar cădea tavanul și numai umbra acestuia
ca ultimă prevenire
cum ai privi soarele cum crește și l-ai atinge
cu pleoapele
pentru poeți sînt o infinitate de stări
în care ar putea muri liniștiți
cea mai plăcută e închiderea între coperte
eventual învelite în piele de animal
dispărut
și nu pentru că poeții sînt altfel
doar că se doresc altfel
și o strigă
cu satisfacție
bine că nu aud muritorii
cînd le plesnesc venele
sau cînd întinși pe pat ani la rînd
zac în mirosul fin al trecerii
numai morții în accidente cumplite au clipa finală a revelației
cînd asemeni poeților
închid copertele
cu piele de animal viu sîngerînd