ne privim pătimaș
ca niște complici
ai unei crime ce se va întâmpla la nesfârșit
noi știm ce înseamnă trauma
și mirosul de vinete coapte
împărțim tainica sete
de a ne fi recunoscut faptul că existăm
nu moartea meditativă ne sperie
ci moartea canibalică
moartea de libelulă
parbrizul
colții de lup
ne unește aceeași isterie
parcă am supura prin aceeași rană
ne doare același pământ
și ne nimicește același cer
ne pierdem între aceleași coapse barbare
habar n-au ei
de rănile ce ne cresc de jos în sus
dinspre tălpi
care se lasă străpunse de pavajul istoric
din piețele noastre provinciale
împărțim aceeași frică
ne leagă aceeași isterie
ca o fugă de glie.