sunt zile-n care
mi se oferă de cu noapte
o altă viață variante

sunt nopți ce mă cuprind
ca prevestirea altei nopți
când seara îmi închide pleoapele cu ultima geană de lumină
o iubită mână cu iubite degete și durerea de la tâmplă dispare-ncet
trupul se înnegurează mă înspăimântă este plin de plăgile zonei
virus zoster varicella mi-a apărut pe partea dreaptă a burții cam pe unde-i apendicele
două pete lângă buric se unesc alta simetrică la spate-i mult mai mică
sub coaste a patra e parcă cea mai mare iată că am ajuns un iov modern

ochii sunt pe dată locuiți de-nțepături
o zguduitură năprasnică
dezintegratorul pielii mă soarbe
mâna iubitei n-ar vrea să mă lase jupuit de tot

trăsăturile-mi sunt spulberate

semăn c-un animal mort
atârnat de cârlig
numai că eu sunt carnea cu ochi
iov suspendat
din care vor să se înfrupte alte animale cosmice – îngerii
la o agapă eliberatoare

o voce iubită îmi șoptește însă așa ca să mă trezească din coșmar
cu mângâieri întoarce pielea o lipește înnoită și curată la loc:

„cunoscuții te văd constant
așa cum știi să te comporți
află indirect nu din spusele tale
ci din faptele tale că ești un iov
iar tu reprezinți de fapt
și pentru ei nu doar pentru tine
o metaforă a lui Dumnezeu
adică semnul indicatorul dovada rana vie
pentru o realitate personală superioară

omul înnoit cu-adevărat
este omul-metaforă creștină

harul pe care îl revărsă în mod nevăzut Dumnezeu
pune în evidență esența ta văzută una duală
extremele fiind termenii metaforei

termenul vizibil al metaforei este compus
de către eul creștin –
aparent încremenit în formă sau expresie
într-o stare de abstractizare
dar și de transfer al sensului său major
preia esența procesului de compunere a metaforei
adică întreține relația cu ceea ce de fapt este
real concret netrecător perfect în cel mai înalt grad
cu prea frumosul prea iubitorul prea puternicul
Dumnezeu – termenul ușor de ghicit”