peste poduri se lasă dimineți leneșe
chipul cerului a prins riduri
femeia își face culcuș din vânturi
și așteaptă ploile să-i spele nopțile
că doar nu setea aceasta i-a uscat gâtul
și nici colțul lupului nu i-a oprit cărările
femeia învelește sufletul cu frunze
cere iertare pământului
și vieții sale timp de așteptare
că doar nu foamea aceasta i-a uscat fruntea
și nici șoapta sarpelui nu i-a alungat regăsirea
femeia își ascunde tălpile rupte
desenează un punct infinit peste poduri
și visele...
i se duc toate