noaptea stă la fereastră
mă privește și oftează
uite s-a lăsat noaptea
în omul acesta ca într-un cărbune

cine să curețe negrul de fum dintr-o
colibă nelocuită cu pereți șubrezi
gata să se prăbușească

o ciupercă mortală suflet cenușiu ar răspândi
pe o arie de mii de kilometri
pătrați

oamenii ar deveni palizi la început
străvezii
doar oasele vor mai lumina pământul
pe dinlăuntru
ca dintr-o tavernă în care tinerii
toți s-ar îmbăta cu poezie

noaptea se uită în mine plimbând
luna ca un felinar deasupra capului se miră
ce întuneric este în omul acesta