nestatornica iubire
ascultă tânguirea peștelui fără solzi
cum ar fi oare strigătul lui
pe note plânse în fiecare linie a portativului
din valurile alergând spre țărm?

nespusă îndurare
înceată suferință în cerul plâns
de fiecare plutire a unei picături de viață
ce încearcă să se ridice
cu fiecare respirație din alt timp
o altă nestatornicie
același pește într-o altă apă

necenzurate destine
la prețul unui bilet de tren mărfar
într-o gară albă
o femeie albă
cu degete lungi și lumini albe
peste fiecare trecere de cale ferată
o pasăre albă
un tren alb
o noapte albă
și eu ca o plutire a unor solzi incolori
sărutându-ți buzele
mereu roșii
flămânde adeseori.