Stea să vegheze ca un ochi atent
Când creștetul se pleacă spre pământ
În așteptarea încolțirii unui cuvânt
Sub lespedea acestui timp prezent

Ca o sămânță dureroasă care
Va mai rodi o plantă de argint
Și crengile-s limfatic labirint
Cu unica ieșire-n întrebare:

Ce veșted ornic ora grea îmi bate,
Ce timp cuprinde noaptea asta calpă,
Ce gând este strivit și de ce talpă
De întuneric sau de singurătate?

Dar vai, răspunsul zace-acum în geruri,
În cristalinul nevăzut din roci
Și fals va răsuna mereu în voci
Înalta sa strigare înspre ceruri.