Tremur tot! șopti un scai,
Ce noiembrie, vai, vai!
Mi-a lipit genele mici,
Și de frig parcă-s arici!
.
Trupul nu mi-l simt deloc!
Stau pe sol, un ghemotoc,
Învelit în promoroacă,
Și-n ochi lacrimile-mi joacă...
.
Șoarecele saltă capul,
Îmbrăcându-și hanoracul,
Călcând frunzele pictate,
Galbene, roșii, brumate.
.
Se înfoaie de mândrie,
Că și-a pus o pălărie,
Și ceva merinde-n spate,
Să plece cât mai departe!
.
Se întoarse către scai:
-Ce cumplită soartă ai!
Vara râzi cu vremea bună,
Toamna șezi frânt în țărână!
.
Se înclină salutând,
Delicat, parcă mimând,
Și se duse spre câmpie,
Unde are-o galerie.