În noaptea asta sting cerul și stelelor le-am spus,
Să-și amuțească-a lor lumină, vreau ochi-nchiși acuma,
Nici rugăciune sau suspin în mine, nici măcar surâs,
Și luna-ntr-o eclipsă am închis, să-mi piardă urma.

Am forma trupului ce unduiește încă-n raza mea plăpândă,
Și chipul tău, ce îngerii geloși îl ascundeau de mine,
Acum îl țin sfințit, între petalele dorinței tremurândă,
Și când mă-ntunecă tristețea, să îl aprind, să mă aline.

Doar vântul cel șiret îmi știe oful meu, voios m-ajută,
Și împletind suspinele cusute-n fire de lumină-albastră,
Le pun pe adierea vântului, de le respiră, să mă simtă,
Să știe că luceafărul, de dor se stinge la a sa fereastră.

Și de atunci, în fiecare noapte treceam cu raza mea șoptită,
Dar n-am putut perdeaua s-o străbat și nici tăcerea ta,
Și sfătuit de vânt, o altă stea am prins în raze ca iubită
Și-ascult îngândurat, cum susură că mă iubește și mă vrea.