În desimea albă-a ceții,
Tremură de frig scaieții.
Frunza viei ruginie,
Șușotește: -Ce să fie?
.
Cu fruntița de țărână,
Un gândac cât o fărâmă,
Sub un brusture bătrân,
I-a răspuns: - Nu-i lucru bun!
.
Speriat dintr-un hățiș,
A ieșit în luminiș,
Un iepure zgribulit,
Rămânând încremenit.
.
Ochii stau în nemișcare,
Într-o lungă cugetare;
Buruieni muiate, ude,
Mai trimit miresme crude.
.
Un corb cu un pui sfios,
Cu penajul negricios,
Văzând frunze pe poteci,
-De-acum nopți pustii și reci...
.
-Aoleu, ce grozăvie!
Bălmăji iar frunza-n vie.
Și pică înlăcrimată,
Peste tina înmuiată.