Toamnă spre final, dar bună, cu arome, nu furtună
Zi de mare încântare, căci e-a mea și e tot soare
Pe strada vieții mele, unde-s doar flori , nu-s pic de iele
Stau și-aștept fericirea-n chip sublim, ea e-n grabă ca să vin
La răscrucea noastră aleasă, când e ziua cea frumoasă
Ziua mea de patruzeci și șapte, totu-i spus acum în șoapte.
Vin prietenii la mine, cei de suflet îmi fac bine
Cei ce sunt mai depărtați, le stă bine așezați
Acolo unde distanța, e mai bună ca speranța
Căci nimic când tu aștepți, ai surpriza să îndrepți
Privirea spre ce-i dat ție, clipe vesele o mie
De la cine nu te-aștepți, de la cei ce-s înțelepți.
Căci mai bine e cu mine, decât lipsa când nu-ți vine
Să mai crezi în cel de-alături, cum credeai când tot înlături
Tot ce e pierdut de noi, totul tot și mai apoi
Vei culege ce ai pus, pic cu pic timpul s-a dus.
E o zi ca orice alta, dacă-nțelegi pe cel din poarta
Casei de la miazănoapte, când nu crezi că se desparte
Ziua cea de lună plină, de noapte ca o regină
Răsăritul de apus, tot ce am și nu s-a spus
Că e lucru de preț mare, e al meu și nu-i pe cale
Să se piardă în neant, acum când eu sunt șarmant.
Dar e zi cu totul rară, pentru mine și răsară
Viața mea ferice-n mine, să dispară de din mine
Tristul gând, suspinul rece, să rămână doar ce merge
Pe calea de bunăstare, acum sunt, mâine dispare
Cel ce stă acum cu mine, mâine va fi doar suspine
Pentru el în veselie, dă Doamne să nu mai fie
Nimic gol, nimic pătat, nimic negru și holbat.
Fie ziua doar a mea, e o zi ce nu va vrea
Să mai vină peste noi, doar la anul într-o joi.