Își ducea sfârșitul pe corăbii compuse din întuneric.
Coapsele ei deșarte imaginau oprirea la țărm.
Pe buzele ei se citea dansul femeilor originale în nopțile cu iarnă.
Demult făcea tăcere dintr-o păpădie uscată și asculta semințele cum cresc în căutarea noroiului.

Nimic nu te ține deasupra ca ochiul în care se deschid
plăsmuiri ale adevărului supt din pântecele morții.
Și dacă
tot cuvântul ți se pare dat pe sub valuri,
și dacă înecarea vine
ca o femeie acoperită cu văl roșu
tu nu ești decât un sfânt miop.