privea lumea de pe stradă prin paharul murdar de vin
și spunea: ce plânse femei, ce bărbați cu bărbi colorate bizar...!
trăgea un fum și ochii ca din praștie se lipeau
pe partea lipsa a minijupei vânzătoarei de la colț -
vinde sunete lascive false, de second hand...
asculta fâșâitul anvelopelor pe asfaltul ud
prin paharul lipit cu gura de perete
știa
ce marcă de mașină a trecut, ultimul fusese un mercedes funerar
nu terminase vinul, nici spaimele, le sorbea cu chibzuială
trăia pacea nebunului sedat – își pictase camera în flăcări
dormea în pat cu un sac de cuburi de gheață, cuburi cu glas subțire
și în vin nu se pune gheață
pipăia aerul strângându-l în pumn, temându-se
dacă se termină aerul înaintea vinului sau
aduna nălucile altora care se cred buni
până când
paharul
îi scăpă din mână pe trotuar – miliarde de cioburi alergau
în toate sensurile, înmulțindu-se prin înmugurire
lumea
băuse lumea strop cu strop până la fund, fumase lumea
până la filtru
cubul de gheață plecase demult
pereții arsese până la măduvă –
nebunul se întoarce bun, până și oglinda, pe cont propriu, îl arăta radiind
el nu,
știa că un nebun devine bun
doar murind