Mucegai pe uși, ziduri și pleoape
Din ochi curg creioane lichide
Pe o foaie galbenă ce se-ntinde din aproape-n aproape

Un cor bântuie singuratic, sau doar un ecou
Din urma pașilor plecatei îmi fac un garou –
Prin venele zidurilor țâșnesc hemoragic amintirile transparente ca timpul

Într-al cincilea colț al tavanului
Păianjen beteag își țese ultimul voal, confundă firul de lumină și cade
Galbenul foii îl învelește ca un mut prohod, leitmotiv

Pășesc contra ecou, străbat morțile, mă revolt deziubind
Grafitul se spulberă-n aer, divulgând trama, ochii pornesc pe cont propriu departe
Corul mă cheamă-napoi pe diminutiv ca și mama