Unde-aș putea să mă ascund, în care
Rană de pământ sau mare,
Să mă pitească luna-n umbra ei,
Robit de teama de visare,
Când alții puntea anilor treceau
Râzând, eu o pășeam tăcut
Dar nu spre cea din viitor, pe alta
Ce mă-ntoarcea-n trecut.

Din nou sub pașii goi, aceleași cioburi
De durere mă rănesc,
Degeaba am croit pingele inimii,
Pășind, din nou să-i amintesc
Aceleași gropi urât mirositoare,
Pline de venin m-așteaptă,
Aceleași rugăciuni ce cad din cerul gol,
Zdrobindu-se în șoaptă.

Pășesc înfiorat cu tine iubito
Pe cărarea ce duce la mine,
Mă rup din blestemata resemnare,
Iubita mea, mă plec la tine,
Îmi pierd respirul, sufletul se-nalță
Până la cerul trădător,
Sunt încă aici, cu ea acum,
Cu-a ei iubire-am devenit nemuritor.