Cuvintele îmi sunt ca niște pâini,
Nisipul mai trosnește în cuptor
Și tocul meu de soare-mbătător,
Se zbate în strânsoarea unor mâini.

Îmi coace inima alături nedospită,
Colac de sărbători fără răvașe...
Un călăreț dă calului cravașe
În aburul care-mprejur palpită.

Pe urmele nefericitelor vestale
Adulmec gustul crud de pâine
Și-n așteptarea coacerii de mâine
Îți voi servi poeme-autumnale.

Tu cine ești femeie nechemată
La masa mea cu pâine din cuvinte
Dospite în cuptoarele-morminte?
Te du și te întoarce altădată!