Între duminică și luni
E-un spațiu strâmt, al nimănui
În care se ascund oftând
Bărbatul cu nevasta lui.

Bătrâni copii octogenari
Ce loc umil ocupă-n lume!
Aproape că nu-și mai vorbesc
Și nu-și mai spun, deloc, pe nume.

Ea picotește mai mereu
Cu ochii-închiși pe jumătate
Visează rochia ei de bal
Cu voaluri negre-înzorzonate.

Iar el își curăță un măr
Și parcă-aude pași afară
O fi femeia cu păr lung
Pe care-a sărutat-o-n gară?