Ai vrea mult, mereu mai mult, dar ai teamă de tumult
Vrei o viață liniștită, să trăiești fără a fi tristă
Ai vrea chiar să simți că trăiești, de se poate, să iubești.
Dar, mereu apare-un dar, de vei crede, e hotar
Între el trecutul care, te-a hrănit doar din blazare
Și prezentul ce se-arată, hotărât să-ți stea în poartă
Cu o iubire adevărată, cu speranță adunată.
Tu deschide poarta acum, până nu se face fum
Ea dorința ce-i în noi, să se reverse apoi
Peste chipuri, peste suflet, astfel el va fi un cântec
De romanță adunată, de-o viață și-acum e dată
Toată celui ce te vrea, să îi fii mireasa sa.