Mamă,
mi se pare că-mi surâzi din icoană
ori de pe fața unui geam al ferestrei nopții.
când sunt singur cu ochii ațințiți,
te văd numai pe tine în toată casa.
Uneori îmi pare că urci scările și pășești spre ușă,
aștept să intri cu ochii mari și galeși,
mă simt un copil dornic de îmbrățișarea ta
căutând ajutor la cearta cu tata.
Tu mă mângâi pe cap și-mi spui;
las că-l înduplec eu să te ierte,
dar să nu mai umbli cu lucrurile lui,
vezi că nu le găsește când îi trebuie.
Plânsu-mi dispare pe loc,
promit dar jocul și uitarea...