Cu o voce ce curge în duioase șoapte,
Cu buze ce îndeamnă la dulci păcate,
Mă ține treaz până târziu în noapte,
Visând la basme cu zâne și palate.

Cu părul prins ca o școlăriță ștrengară
Sau lunecând ca un diafan voal aurit,
Încercând să-i prind o privire fugară
O urmăresc cu un aer de visător aiurit.

Și daca m-am ars cu ceaiul fiebinte,
Sau am scăpat prea mult zahăr în cafea,
E pentru că atunci când o am dinainte
Mă pierd în ochii-i albastri de catifea.

Și dacă n-am să-i arăt aceste naive versuri
Ci le voi arunca în foc privind cum se topesc,
E pentru că mă pierd printre fioduri și ghețuri
Când mă gândesc că va trebui să-i vorbesc.