A fost o vreme când iubeam
cea mai frumoasă femeie din lume.

Zâmbetul ei era un răsărit de soare,
glasul… un clinchet vesel de izvor,
privirea ei - o mare liniștită
în care mă-necam încă din zori.

Era un cântec fredonat într-una,
o poezie ce încă nu s-a scris,
un colț de rai pierdut, de neatins -
un înger, ce părea de cer trimis,
spre-a colora în nuanță de roz
infinitul din Galaxia Iubirii.

Începusem să cred că sunt
cel mai norocos om din Univers,
că noaptea stelele strălucesc
doar să nu-ntârzii la întâlnire.

Până-ntr-o zi…
când am aflat că și ea iubește
cel mai frumos bărbat din lume.
Atunci… am aflat că există
universuri paralele.