cândva, am să te vindec de ură
definitiv

cât să ajungi să simți
cum soarele îți poate răsări direct din retină
împreună cu toate amintirile mele
despre ceea ce te face fericit
și atât de înalt,
până la cele
din urmă patru planete
locuite de oameni
și înapoi


cândva, am să-ți spun cât de mult
îmi lipsești

cât să ajungi să vezi
că toate zidurile care te sufocă
sunt îmbrățisările mele,
că eu sunt
în toate umbrele ce-ți împodobesc pereții
doar că nu pot să strig,
cât să mă simți, să mă pipăi
și să-ți spui
că exist undeva

cândva, am să te fac să-nțelegi


că zborul fluturilor spre lumina vie
care le arde aripile
e doar o formă stranie
de a-i spune că o iubesc
dincolo
de oricare zbatere
și moarte