Sunt prins între pământ și cer,
Intre lumina sfântă și întuneric,
Intre iubire dureroasă și-ntre ură,
Nu pot zbura,de amintiri mă-piedic,
Căci mâna fricii astupă a mea gură,
Acum vreau totul,dar nu pot să cer.

Dar am găsit o cale să nu mor strivit,
Intre înaltul cerului și-ntre noroaie,
Să întru-n mine și să-mi iau ce moare,
Sub nori să spăl,cu apa lor de ploaie,
Apoi între speranțe să mă storc în soare,
Să uit de tot ce-am învățat și-am pătimit.

Să mă agăț de rază lunii,roșie de sânge,
De chipul de durere,stins în întuneric,
Cu buze pline de iubirea ce mă arde,
Eu viața să-îi redau cu un sărut angelic,
Din nou pământul în iubire să se scalde,
Si luna pe-al meu cer nu va mai plange.